În ultimele decenii, integrarea europeană și descentralizarea autorității politice au remodelat semnificativ modul în care sunt luate deciziile și implementate politicile în Uniunea Europeană. Acest model transcende cadrul tradițional al statului-națiune, fiind format dintr-o rețea complicată de actori regionali, naționali și supranaționali, ce colaborează pentru a aborda diverse probleme politice, economice și sociale.

În centrul modelului european de guvernanță pe mai multe niveluri se află distribuția autorității între diverse straturi de guvernare. Aceste straturi variază de la nivelurile locale și regionale, până la guvernele naționale și, în cele din urmă, la nivelul supranațional, reprezentat de Uniunea Europeană (UE). Fiecare dintre aceste niveluri exercită un anumit grad de autonomie și responsabilitate în conturarea și implementarea politicilor. Principiile de bază ale guvernanței pe mai multe niveluri în Uniunea Europeană sunt: principiul partajării/suprapunerii deciziilor, principiul subsidiarității, competente suprapuse, flexibilitate și adaptabilitate, participare extinsă și integrarea europeană.

Modelul european de guvernanță pe mai multe niveluri se caracterizează prin principiul partajării deciziilor între aceste diferite niveluri de guvernare. Astfel, deciziile politice sunt adesea rezultatul negocierilor și colaborărilor între actori locali, naționali și supranaționali. Un exemplu în acest sens este procedura de co-decizie, prin care atât Parlamentul European, cât și Consiliul Uniunii Europene trebuie să convină asupra legislației în anumite domenii. Această partajare a deciziilor sporește legitimitatea democratică, garantând participarea mai multor actori în procesul de guvernanță și asigurând că nici o entitate nu deține o putere excesivă asupra altora.

Un alt aspect se referă la principiul subsidiarității, care prevede că deciziile trebuie luate cât mai aproape de cetățean. Conform acestui principiu, Uniunea Europeană trebuie să intervină doar atunci când obiectivele nu pot fi realizate eficient de statele membre sau autoritățile regionale. Astfel, se evită concentrarea excesivă a puterii la Bruxelles și se asigură o guvernanță adaptată nevoilor și preferințelor locale. Subsidiaritatea promovează guvernanța descentralizată, conferind autorităților locale și regionale competențe în domenii precum educația, sănătatea, transportul și gestionarea mediului, și este aliniată cu angajamentul UE de a conserva diversitatea și autonomia statelor membre, în timp ce promovează obiective comune europene.

O altă caracteristică importantă a modelului de guvernanță pe mai multe niveluri se referă la partajarea competențelor și jurisdicțiilor între diferite niveluri de guvernare, ceea ce necesită coordonare și colaborare extinsă. De exemplu, Uniunea Europeană stabilește reglementări generale în domeniul mediului, însă implementarea acestora este adesea responsabilitatea autorităților naționale sau regionale. Un alt exemplu se referă la politica de coeziune prin care dezvoltarea regională este influențată atât de politicile naționale, cât și de programele finanțate de UE, creând o rețea complexă de responsabilități partajate.

Adaptarea la diversele provocări specifice ce apar la nivelul regiunilor sau a statelor membre necesită un model de guvernanță flexibil. Spre deosebire de sistemele ierarhice rigide, modelul MLG facilitează interacțiunile dinamice, permițând diferitelor centre de decizie aflate pe paliere diferite să preia conducerea în funcție de problema abordată. Flexibilitatea se manifestă în special în domenii precum managementul crizelor sau în schimbările climatice. De exemplu, în timpul pandemiei de COVID-19, instituțiile UE, guvernele naționale și organismele regionale au avut fiecare un rol specific în abordarea crizei, demonstrând capacitatea de a răspunde evenimentelor neprevăzute. În abordarea provocărilor climatice UE stabilește obiective și reglementări climatice, în timp ce statele membre și regiunile au flexibilitatea de a-și adapta abordările la circumstanțele lor specifice.

Unul dintre cele mai dinamice aspecte ale guvernanței în Europa este participarea activă a actorilor neguvernamentali în elaborarea politicilor. Pe lângă autoritățile guvernamentale, modelul MLG integrează: organizații ale societății civile ce pledează pentru probleme precum drepturile omului, protecția mediului și justiția socială, grupuri de interese și lobby sau sectorul privat și aici discutăm în principal despre parteneriatul public-privat în domenii precum dezvoltarea infrastructurii, inovarea și digitalizarea. Toți acești actori sunt parte integrantă a succesului modelului MLG, deoarece oferă expertiză, reprezentare și sprijin pentru diverse inițiative de politici comunitare.

Uniunea Europeană prin integrarea de noi membrii a influențat semnificativ structurile de guvernare ale statelor membre, promovând descentralizarea și regionalizarea în țări cu tradiții centralizate. Această integrare generează atât oportunități, cât și provocări, întărind unitatea și colaborarea în cadrul UE, dar și ridicând probleme legate de erodarea suveranității naționale și conflictele între legislația națională și cea europeană.

Înapoi la Guvernanța multi-nivel