Cadrul european de guvernanță multi-nivel

La nivel supranațional, instituțiile europene – în special Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene – stabilesc direcțiile strategice și cadrul legislativ general. În domeniul energiei și al politicilor climatice, aceste instituții formulează obiective comune, precum neutralitatea climatică până în 2050, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră sau creșterea ponderii energiei regenerabile. Totuși, implementarea efectivă a acestor obiective nu este realizată direct de Bruxelles, ci revine în principal statelor membre, care transpun directivele în legislația națională și elaborează planuri strategice adaptate contextului intern.

La rândul lor, autoritățile locale gestionează domenii cu impact direct asupra tranziției energetice – planificarea urbană, mobilitatea, eficiența energetică a clădirilor, infrastructura publică sau serviciile comunitare. Astfel, orașele devin actori centrali ai implementării politicilor europene, chiar dacă nu participă direct la procesul legislativ european. Această distribuire a responsabilităților reflectă principiul subsidiarității, potrivit căruia deciziile trebuie luate cât mai aproape de cetățean, la nivelul cel mai eficient din punct de vedere administrativ.

Funcționarea practică a modelului european presupune mecanisme permanente de coordonare verticală și orizontală. Coordonarea verticală asigură alinierea obiectivelor între nivelurile UE, național și local, în timp ce coordonarea orizontală facilitează cooperarea între regiuni, orașe sau state membre. Instrumente precum Planurile Naționale Integrate Energie și Schimbări Climatice, fondurile structurale și de investiții europene sau inițiativele dedicate orașelor inteligente sunt exemple concrete ale acestei interacțiuni instituționale.

Un element definitoriu al cadrului european este caracterul său non-ierarhic și negociat. Competențele sunt partajate, iar multe domenii – inclusiv energia și mediul – sunt reglementate prin competențe partajate între UE și statele membre. Această structură creează un spațiu de interdependență, în care niciun nivel nu poate acționa eficient în mod izolat. Succesul politicilor depinde de capacitatea actorilor de a coopera, de a armoniza prioritățile și de a integra perspective diferite într-un cadru comun.

În practică, modelul european de guvernanță multi-nivel funcționează ca un sistem policentric, în care centrele de decizie sunt interconectate. Această structură permite flexibilitate și adaptabilitate, dar presupune și un grad ridicat de complexitate administrativă. Tocmai această combinație între coordonare strategică la nivel european și implementare descentralizată la nivel local face ca Uniunea Europeană să reprezinte un exemplu distinct de guvernanță colaborativă, capabil să gestioneze provocări transfrontaliere precum schimbările climatice și securitatea energetică.

Uniunea Europeană își propune să coordoneze tranziția globală către energie curată prin îndeplinirea obligațiilor sale privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu Acordul de la Paris, fiind pe deplin angajată în asigurarea furnizării unei energii sigure, accesibile și sustenabile pentru cetățenii săi. Pentru a îndeplini acest angajament, Uniunea Europeană a formulat obiective clare în domeniul energiei și climei pentru orizontul anului 2030, după cum urmează:

• reducerea emisiilor interne de gaze cu efect de seră cu cel puțin 40% până în 2030, comparativ cu 1990;
• o cotă de 32% pentru energia regenerabilă.
• o îmbunătățire cu 32,5% a eficienței energetice.
• o țintă de interconectare a pieței de energie electrică la un nivel de 15% până în 2030.

Planurile Naționale Integrate în domeniul Energiei și Climei (NECP) își au fundamentul în Regulamentul (UE) 2018/1999[1], referitor la guvernanța uniunii energetice și acțiunea pentru combaterea schimbărilor climatice. Acest regulament face parte dintr-un pachetul legislativ mai larg ”Energie curată pentru toți europenii”, care își propune să pună în aplicare obiectivele UE în materie de energie și climă pentru 2030, asigurând în același timp coerența cu strategiile pe termen lung de decarbonizare până în 2050. NECP-urile sunt instrumentele de bază prin care statele membre își definesc propriile contribuțiile la realizarea obiectivelor colective ale UE în materie de energie și climă. Astfel, fiecare stat membru al Uniunii Europene are obligația de a prezenta un Plan Național Integrat pentru Energie și Climă (NECP) cu o valabilitate de 10 ani, care să acopere cele cinci dimensiuni ale uniunii energetice: securitate energetică, decarbonizare, eficiență energetică, piața internă a energiei și cercetare, inovare și competitivitate. Proiectele NECP stabilesc obiectivele și contribuțiile naționale la realizarea obiectivelor UE privind schimbările climatice.

[1] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex:32018R1999