Competiția se adresează echipelor pasionate de inovație și sustenabilitate, formate din membri de orice vârstă, profesie sau afiliere.
Orașele inteligente și tranziția acestora către neutralitate climatică reprezintă o provocare globală, prezentă la nivel local, național, european și internațional. Credem că soluțiile reale apar atunci când fiecare cetățean are șansa de a contribui cu idei și viziuni proprii.
Misiunea Centrului de Competență NetZeRoCities - Centrul Național de Competențe și soluții pentru dezvoltarea orașelor inteligente neutre climatic este aceea de a sprijini orașele din România să atingă ținta de neutralitate climatică, fiind un instrument de tip rețea de excelență pentru creșterea șanselor de succes spre atingerea obiectivului Misiunii UE privind clima și neutralitatea carbonului.
Această ediție a competiției are ca tematici generale guvernare, energie verde, transport – infrastructură – mobilitate urbană, construcții – clădiri, mediu climatic neutru și reciclare durabilă, comunități viabile pentru tranziție la neutralitate climatică. Competiția susține valorile Centrului de Competență: „Neutralitate Climatică, Schimbări Climatice, Emisii de Carbon, Atitudine și Civism”, „Siguranță, Smart City, Tehnologie, Digitalizare, Inventar de Carbon”, „Amprentă de Carbon, Civism, Demnitate și Generații Viitoare”, „Responsabilitate, Transparență și Integritate Climatică”.
Fie că sunteți studenți, doctoranzi, cercetători, antreprenori, membri ai unei organizații sau cetățeni cu idei valoroase, vă invităm să vă uniți forțele și să contribuiți împreună la un viitor mai verde.
Propunerile de idei pentru această competiție se trimit de către liderul echipei prin acest formular și vor fi evaluate de experți din cadrul partenerilor NetZeRoCities. Finaliștii vor prezenta propunerile selectate într-un eveniment online.
Trimiterea propunerilor prin intermediul acestui formular: https://forms.office.com/e/e6gMSbq2aT
Propunerile finaliste vor fi diseminate către primăriile partenere din țară, vor fi incluse în portofoliul de proiecte NetZeRoCities și incluse într-un volum ce va fi publicat de către organizatori.
Pentru orice detalii suplimentare, care nu sunt clare în acest formular, vă rugăm contactați organizatorii competiției.
Așteptăm cu mare interes propunerile voastre. Vă mulțumim!